Granturi IMM 2020 2021

Măsura 3 – Granturi de 50.000-200.000 euro pentru IMM începând de la sfârșitul lunii noiembrie

Măsura 3 – Granturi de 50.000-200.000 euro pentru IMM începând de la sfârșitul lunii noiembrie

Pe scurt, la Măsura 3 – ajutoare de stat de câte 50.000-200.000 de euro pentru  microîntreprinderi și firmele mici și mijlocii (IMM), la prima sesiune de înscrieri, care urmează, se vor aplică grilă de punctaj și toate prevederile din ordonanța de urgență 130/2020, modificată de guvern prin OUG 174/2020, a explicat vineri ministrul Boloș, pentru StartupCafe.ro.

Pentru asta, Guvernul urmează să dea o nouă ordonanță de urgență, să proroge aplicarea Legii 2020/2020, adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis (care prevede modificarea grilei de la Măsura 3 și introducerea unor noi categorii de beneficiari în toată schemă de finanțare).

Conform declarațiilor secretarului de stat din Ministerul Economiei Liviu Rogojinaru, prima sesiune la Măsura 3 va fi deschisă în ultima săptămână din luna noiembrie sau prima din luna decembrie 2020.

Soluția descrisă acum de Marcel Boloș a fost menționată anterior și de ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru StartupCafe.ro. Mai e nevoie, însă, de decizia finală a premierului Orban, cel care are de fapt atribuții asupra ordonanțelor de urgență.

Grilă din Legea 220/2020, la Măsura 3, din anul 2021

Separat, Ministerul Economiei ar urmă să deschidă o nouă sesiune de înscrieri la măsura de granturi de investiții pentru IMM, cel mai probabil în anul 2021 (pentru că nu mai este timp destul în 2020), cu fonduri din ciclul financar 2021-2027.

În paralel cu amânarea Legii 220/2020, Ministerul Fondurilor Europene va face și demersurile pentru a renegocia cu Comisia Europeană Măsura 3 pentru a putea aplică grilă din legea Parlamentului la o a două sesiune de înscrieri la granturile de investiții (din 2021).

„Apoi, inițiem demersurile pentru modificarea Măsurii 3, negociem modificările cu Cpmisia Europeană și, în măsura în care vom primi aprobarea, vom face un corrigendum la schemă de ajutor de stat și vom pune în aplicare ce a decis Parlamentul”, a spus Marcel Boloș.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, în perioada 2021-2027 România va avea alocați pentru microîntreprinderi și firmele mici și mijlocii (IMM) în total 6,2 miliarde de euro, din care:

– 3,8 miliarde de euro din Facilitatea de recuperare și reziliență (care cuprinde o anvelopă de peste 13 miliarde de euro numai fonduri nerambursabile pentru România, plus aproape 17 miliarde de euro, împrumuturi cu dobândă mică). Acești bani vor putea fi cheltuiți de către România până la sfârșitul anului 2024 (conform unei prevederi agreate deja în Parlamentul European, dar care mai necesită acordul Consiliului UE).

– 2,4 miliarde de euro tot pentru IMM-uri, prin Politică de coeziune a UE. Acești bani vor fi trași prin viitoarele programe operaționale ale României, în principal Programul Operațional Regional (care va fi împărțit în 8 POR-uri, câte unu pe fiecare regiune  de dezvoltare a țării) și Programul de digitalizare (POCIDIF).

 „Din anul 2021 vom avea o perspectivă financiară mai bună pentru toți cei care vor depune cereri și pentru Măsura 3 modificată”, a spus Marcel Boloș.

APLICĂ ACUM PENTRU GRANTURI  IMM !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.